În industria muzicală, termenii juridici precum drepturi de autor, drepturi conexe, cesiune exclusivă sau cote din venituri sunt des folosiți în contracte, dar nu întotdeauna bine înțeleși. Iar pentru songwriteri, producători sau artiști interpreți, înțelegerea acestor concepte este esențială atunci când își negociază un contract sau contribuția la o piesă și felul în care vor fi remunerați pentru ea în timp.
Titularul unui drept de autor sau al unui drept conex este persoana (fizică sau juridică) care deține în mod legal dreptul de a decide cum este exploatată o operă muzicală sau o interpretare.
Concret:
- În cazul drepturilor de autor, titularul are control asupra utilizării piesei: poate autoriza difuzarea, reproducerea, sincronizarea cu imagini (ex: reclame, filme), distribuirea pe platforme sau interpretarea publică.
- În cazul drepturilor conexe, titularul (ex: interpretul sau producătorul fonogramelor) are drepturi asupra exploatării înregistrării audio (masterului) sau a interpretării.
Titularul are nu doar dreptul de a încasa venituri, ci și puterea legală de a decide cine și cum are voie să folosească acea creație.
Abonează-te la newsletter pentru a primi direct în inbox tot ce trebuie să știi despre muzică și divertisment.
Cesiunea exclusivă – când nu mai ești titular de drepturi patrimoniale
Industria muzicală se întemeiază pe dreptul de autor și drepturile conexe. Foarte frecvent în România, un songwriter, producător sau interpret semnează un contract prin care își cedează exclusiv toate drepturile patrimoniale (de autor sau conexe) către o casă de discuri, un publisher sau alt partener contractual, ceea ce nu este în sine o practică greșită, dar este important să se cunoască efectele ce se produc.
Prin această cesiune exclusivă, songwriterul/producătorul/artistul nu mai este titularul dreptului respectiv. Cu alte cuvinte:
- nu mai are putere de decizie asupra modului în care piesa este folosită (e.g. nu poate alege în ce tipuri de reclame/filme să nu fie sincronizată piesa, ce remixuri/remakeuri pot fi făcute, dacă ar putea fi exploatată în context politic sau nu);
- nu mai poate exploata opera în paralel sau autoriza alți terți;
- nu mai poate retrage dreptul sau modifica condițiile (nu poate opri exploatarea piesei si nu o poate lansa din nou/face un remake).
Dreptul la cotă din venituri – ce este și ce NU este
În astfel de situații, autorul, producătorul sau artistul are un drept de creanță – adică nu mai deține opera, dar este îndreptățit să primească o parte din încasările rezultate din ea. Această cotă poate fi exprimată procentual (ex: 20% din încasările nete ale cesionarului) și este reglementată prin contract.
Este important de înțeles că:
- acest drept nu este un drept de autor în sine – este doar o formă de remunerație negociată;
- nu conferă în mod direct nicio putere de decizie privind utilizarea viitoare a operei;
- poate fi pierdut în lipsa unei clauze clare privind transparența, auditul și distribuția veniturilor;
- păstrează și dreptul de a încasa de la UCMR-ADA, dar în practică există situații în care se pierde și acest drept.
A fi titular de drepturi înseamnă control, autoritate și acces direct la venituri colectate prin organisme sau licențe. A avea doar dreptul la o cotă din venituri, după o cesiune exclusivă, înseamnă că autorul sau interpretul nu mai deține niciun drept patrimonial, ci doar depinde contractual de corectitudinea și transparența cesionarului.
Într-o industrie în care piesele pot genera venituri pe zeci de ani, aceste alegeri contractuale pot conta. De aceea, este crucial ca orice titular de drepturi să înțeleagă ce semnează și să negocieze clauze echitabile privind cotele, auditul și durata.
Leave a Reply